Află ce spun florile despre tine!

Află ce spun florile despre tine!
Olla traduce în limbajul florilor emoțiile pe care vrei să le transmiți celor dragi.
Te-ai gândit vreodată la cuvintele pe care le foloseşti zi de zi ca la o sumă de simboluri? Filosofi precum Søren Kierkegaard şi-au dedicat întreaga activitate acestui concept şi au ajuns la concluzia că acel “te iubesc” pe care i-l spui persoanei dragi îţi reprezintă emoţia doar din prisma faptului că amândoi atribuiţi cuvintelor acelaşi simbol.
În atelierul Olla noi suntem convinşi că trebuie să fie mai mult decât atât. Căci cuvintele noastre, chiar dacă sunt de fapt noţiuni abstracte, încărcate de simboluri pe care mase culturale sau sociale le împărtăşesc, nimic nu se compară cu emoţia pe care o investeşti în ceea ce spui. Iar asta se simte.
Aşa cum emoţia pe care o punem noi în fiecare cadou floral, decor sau aranjament floral pentru evenimente, precum şi sufletul pe care îl pui tu în buchetul de flori pe care i-l dăruieşti persoanei dragi mai poartă un mesaj. Unul care, atunci când florile se transformă în artă, transmite sentimentul dincolo de cuvinte.
Diferite aranjamente olla

Știai că şi florile vorbesc? Învață limbajul florilor

Da, cele mai cunoscute flori ne cunosc şi ele pe noi. Iată limbajul florilor:
Liliacul spune o poveste despre tinereţe şi noi începuturi. Încă din Antichitate, Liliacul simbolizează prima iubire şi este supranumit "floarea memoriei”, căci se spune că mirosul său trezeşte amintiri de mult uitate şi îl poate face pe cel sau cea care îl primeşte să le retrăiască cu lux de amănunte.
Gerbera este floarea care spune întotdeauna “mă gândesc la tine”, iar culorile ei dau nuanţa discursului său. Cea galbenă trimite cu gândul spre lumină, iar cea roşie către eleganță şi romantism.
Calele sunt florile care povestesc despre puritate, virginitate şi strălucire a adevărului, fiind asociate încă din Antichitate cu laptele Herei, soţia lui Zeus. Însă, dacă ai răbdare să le asculţi, vei afla că ştiu şi poveşti despre castitate, însă şi multe despre erotism, căci de multă vreme poartă o astfel de simbolistica universală.
O crizantemă tocmai ne-a şoptit ceva. Ascult-o şi tu, căci acest simbol al Familiei Imperiale Japoneze vorbeşte despre longevitate şi despre virtuţile unui înţelept. Poate fi o poveste interesantă. Sau poate preferi una despre frumuseţea feminină. Pe acest subiect, Magnolia are o grămadă de povestiri. Chiar de pe vremea împăraţilor chinezi, care multă vreme au avut drepturi exclusive asupra copacului care se spune că ar fi crescut peste mormântul lui Confucius.
Am întrebat o lalea despre tine. Ne-a spus că ai o personalitate tare frumoasă şi o  florărie online preferată. Dar nu dăm nume, căci şi ea a fost foarte discretă.
Aranjament coronita multicolora
(Foto credit Mircea Avarvari – Imagini Vii)

 

Suport clienti Suntem online pentru tine de Luni pana Vineri intre 09:00-17:00, Sambata si Duminica intre 09:00-14:00. Pentru livrari programul este de Luni pana Vineri intre 10:00-21:00, Sambata si Duminica intre 10:00-17:00 www.olla.ro/livrare. Suntem prezenti doar online, fara florarie fizica.

0799 00 6552 olla@olla.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!