Nu ştim cum se face însă, de la o vreme, orice filă a internetului ai întoarce în luna februarie, tot peste petale de trandafiri şi inimioare dai. Că de vină o fi tradiţia nou creată, de a sărbători iubirea în ziua Sfântului Valentin, că o fi reactivarea sufletului românesc în 24 februarie, când “Dragobetele sărută fetele” ... nu ştim sigur.
Cert este că tot gerul de afară şi toate aducerile acestea aminte despre dragoste ne-au dezlegat limbile şi amintirile păstrate în suflet chiar şi nouă, echipei Olla, care trăim zi de zi între flori şi poveşti de iubire cărora le suntem mesageri peste an.
Vreau să vă împărtăşesc o poveste scurtă, depănată de una dintre colegele echipei Olla, despre flori şi dragoste dar şi despre acest Meşter Faur, pomenit la început.
“Aţi crede, probabil, că stând toată ziua în atelier nouă nu ne mai place să primim buchete de flori. Sau că tot împletind la cadouri florale, buchete de mireasă, fire răsucite cu drag pentru a spune cuiva “te iubesc” numai de flori nu ne mai arde atunci când ajungem acasă. Ei bine, nu e chiar aşa, ba dimpotrivă.
Am acasă, bine păstraţi într-o cutie, trandafirii pe care i-am primit în anii de dinaintea căsătoriei. Am şi buchetul de mireasă, ba chiar şi accesoriile florale, pe care mi le-am prins în păr în ziua nunţii. Am fotografii cu majoritatea buchetelor primite imediat după căsătorie. Ştiţi şi voi cum e, ţi-s dragi toate!
Eu şi acum mă emoţionez când văd câte un puşti de liceu cu un trandafir roşu în mână. Parcă e soţul meu atunci, demult... Mă uit lung după el, ca o babă la poartă şi zâmbesc: mersul ţanţoş, mâna uşor înţepenită, emoţia aia care îl paralizează parcă.
Acum ştiu cât îi e de greu. Floarea aia, statement-ul lui pentru o lume întreagă. Uşor nu îi e... O stradă întreagă îl vede, îl vede şi Ea probabil, încă de la distanţă. Fiecare pas îi e greu şi uşor deopotrivă. Mi-s dragi copiii ăştia, care nu au încă nevoie de o zi bine stabilită în calendar ca să spună “te iubesc”.
Ei şi, ce dacă e stabilit în calendar? Ce dacă primim flori de Sfântul Valentin sau Dragobete, de ziua noastră doar sau de aniversarea căsătoriei? Florile sunt flori şi bucură oricând! Prea ne-am înverşunat pe sărbătorile astea!
Cu anii, paisprezece la număr pentru noi, trandafirii roşii s-au mai rărit, cutiile nu mi se mai umplu atât de repede. Au fost înlocuiţi de alte dovezi, mai tandre, mai subtile, mai ascunse.
Trei copii şi-o viaţă de om împreună se împletesc altfel decât la optsprezece ani. Dar parcă de flori eu tot nu m-am săturat. Flori primite atunci când am venit acasă de la maternitate, buchete primite de ziua mea, când a apărut liliacul la colţ de stradă sau uneori la data căsătoriei, dintr-o lună oarecare... încă mai primesc flori şi tot mă bucur!
Şi mai primesc cândva. Sau, mai bine spus, de la cineva . Am băiat mare de acum, deh. Treisprezece ani mâine, poimâine. Uneori îi mai rămân din banii de buzunar.
Avem, aproape de casă, o bătrână care vinde legume iar uneori şi flori. Mai zburătăcite, mai degerate, flori... pe care el le cumpără pentru noi, cele trei fete de acasă. Sunt mamă, mă bucură să îl văd cum creşte aşa, tandru şi curajos. Mă alint cu gândul că va şti să ofere un buchet de flori atunci când va fi mare.”
Ei, Făurar, Făurar, Meşter Faur, abia acum am înţeles ce e cu iubirea asta de ne pui tu să o sărbătorim o lună întreagă, pe toate calendarele, fie ele româneşti sau internaționale.
Ne pui la treabă, deci! Ne înveţi să ne ţesem copiii în oameni mari frumoşi, arătându-le cum se face.
Ne înveţi să ne creştem băieţii în bărbaţi tandri şi curajoşi. Să le “făurim” suflete care caută seninul şi care au curaj să spună “te iubesc” aşa cum şi-au auzit, la rândul lor, taţii spunând-o şi demonstrând-o, cu drag și cu blândețe.
(Foto credit Mircea Avarvari – Imagini Vii)