Limbajul florilor - 4 lucruri pe care i le poţi spune cu o floare

Limbajul florilor - 4 lucruri pe care i le poţi spune cu o floare
Florile şi-au câştigat statutul de simboluri, iar noi le-am transformat în artă.
Fii sincer. Ţi s-a-ntâmplat vreodată să vrei să-i mărturiseşti sentimentele tale şi să nu te poţi decide cum să i-o spui, ce cuvinte să foloseşti, pe ce ton să-i vorbeşti sau când e cel mai bun moment? Probabil că nu. Dar poate ai un prieten căruia nu i-ar strica un mic sfat. Nu o spunem noi, ci istoria, căci încă din cele mai vechi timpuri florile au fost un adevărat translator între oameni.
În Egiptul Antic, spre exemplu, cu peste 4000 de ani în urmă, aranjamentele florale erau aduse la temple, ca ofrandă, sau erau folosite ca decoraţiuni pentru petreceri şi banchete. Grecii obişnuiau să aşeze plantele în vase, fiind primii care au asociat florilor un rol decorativ, prin realizarea de ghirlande şi coroniţe, adesea în forme triunghiulare şi folosind flori de o singură culoare.
Cât despre Evul Mediu, informaţiile din picturile, covoarele şi tapiseriile persane denotă o influenţă orientală clară, precum şi rol religios sau complementar în artă.
Şi aşa a început totul. Odată cu Renaşterea, Barocul sau Perioada Victoriană, florile şi-au câştigat statutul de simboluri, iar noi le-am transformat în artă. Acum ştiu chiar şi să vorbească! Ai fi surprins de cât de bine te pot reprezenta. Şi pentru că ştim că gândul îţi stă în altă parte decât la ofrande, covoare sau slujbe, iată ce-i poţi spune cu aranjamentele, buchetele sau cadourile florale potrivite:

Flori cadou pentru începutul unei relaţii

Albăstrelele, Hortensia, Gladiolele sau Liliacul şi Trandafirul alb sunt declaraţia ideală pentru începutul unei relaţii. Chiar dacă lucrurile nu sunt încă evidente, asta nu înseamnă că o iubire sinceră nu începe să-şi facă simţită în mod timid prezența.
Hortensie olla

Spune "te iubesc" prin limbajul florilor

Agapanthus, Anemona, Floarea Soarelui, Margareta sau Crizantema sunt cel mai bun prieten al tău atunci când ceea ce simţi pentru ea nu mai este deloc o enigmă. Atunci când vrei să-i strigi cât de mult o iubeşti, însă fără să o sperii. Aşa cum ai fi făcut-o ţipând către fereastră ei de la etajul 4.

Flori perfecte pentru a o cere în căsătorie

Ei bine, iar dacă ai căutat peste tot şi acum eşti sigur că nu mai găseşti pe nimeni ca ea pe acest pământ, e cazul să îi spui şi ei cum doar gândul că o vei vedea îţi umple sufletul şi te face să zâmbeşti chiar şi în cele mai tensionate momente. Aşa că dacă vrei să o ceri în căsătorie, Muscari sau Bujorul vor fi ecoul vocii tale.

Împăcati-vă cu ajutorul florilor în dar

Hai, nu mai plânge. Se mai întâmplă. Bine că vă iubiţi şi că tot ce vă doriţi este să vă faceţi unul pe altul fericiţi. Te iartă ea. Mai ales dacă atunci când îi mărturiseşti iubirea simte miros de Frezie sau Lăcrămioare.
Buchete care spun te iubesc

Poți comanda un buchet de flori perfect din secțiunea aranjamente florale, sau contactează-ne pentru consiliere personalizată.
(Foto credit Mircea Avarvari – Imagini Vii)


 

Suport clienti Suntem online pentru tine de Luni pana Vineri intre 09:00-17:00, Sambata si Duminica intre 09:00-14:00. Pentru livrari programul este de Luni pana Vineri intre 10:00-21:00, Sambata si Duminica intre 10:00-17:00 www.olla.ro/livrare. Suntem prezenti doar online, fara florarie fizica.

0799 00 6552 olla@olla.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!